Copyright @DCS 2022

Poezie publicată în ‘Revista Bogdania”,Nr. 99-100, Septembrie-Octombrie 2022

Din rai se rup multe :
din rai mă rup eu,
te rupi tu,
se rupe timpul.

Încep să îmi refuz abisul,
ca să-mi iau înapoi dragostea, nu visul.

Îmi omori simţurile
lăsându-mă fără zbor…
Îmi ştergi rândurile
citindu-mi testamentul gol…

Ca un simplu musafir într-un tren ce n-are gară
într-o zi ce n-are seară.

Te creez în imaginaţia mea
aşa cum şi Domnul m-a creat în imaginea sa.

În lumina timpurilor
aştept să ne cauţi pe noi
În grădina gândurilor
vreau să rămânem amândoi.

Am strâns atâtea lacrimi pentru tine
încât aş face din deşert o mare.

Într-un rai ce n-are timp
vărs călimara cu durere în soare: şi-l schimb.

Nu pot să mă respir
Culeg al tău lăstar de vise
din şoapte arse,stinse…
şi-l pun pe-al vieţii mele fir.

Căci iadul nimănui e raiul tuturor
mă sting încet, încet în sumbrul tău decor.

şi mă-izbesc de peretele din inima ta
şi mă-nfăşor în sânge ca şi cu-un giulgiu
şi cad, cad
mă tai în al atingerii tale luciu.

Şi mor.

Şi-n râul vieţii tale
Va răsări un crin
Născut din gândurile rele
Şi-al vieţii dulce chin.

Încet, m-am stins uşor către abis,
la un infinit distanţă de privirea ta.

Din rai s-au rupt multe:
m-am rupt eu,
te-ai rupt tu,
s-a rupt şi timpul.

Source: Unsplash.com